Asta nu ca in ultimul an am scris de-am rupt. Dar nu imi mai gasesc motivele s-o fac si simt ca nu mai vreau.

Despre emigrare si OZ nu prea mai am ce scrie. Legislatia se schimba chiar si lunar, deci nu mai stiu nimic din ce este nou.

Ne-am asezat si am intrat intr-o rutina pe care nu o credeam atat de placuta. Si prin “rutina” te rog sa intelegi termenul raportat la noi, doi workohoolici: bagam ca zabaucii la doua magazine de-mi trebuie doua aplicatii de management al timpului. Dar ne place.

Iar legat de solutii SEO sau ecommerce, cred ca ar trebui sa scriu in alta parte si s-o fac in engleza.

Asa ca, daca imi esti prietn si vrei sa stii ce se mai intampla cu noi, te astept pe Facebook.
Blogul ia o pauza.
Ciocan te iubeste!

Dupa ce Adi a uitat (ca de obicei) ca plecam din tara si ca trebuia sa ne duca la aeroport, am sunat-o pe Vera si am rugat-o sa lase balta orice ar face ca avem un drum defacut: la Otopeni ne asteapta o cursa de Singapore, via Istanbul.

Era 13 iulie, ziua in care am plecat din Romania. Ziua in care am inceput Viata 2.0.

Cum a fost?
Un an foarte normal intr-o tara departe de standardul de “normalitate” definit pana atunci. Dormim mai bine, mancam mai bine, bem MULT mai bine (in RO nu se fac vinuri – cine crede contariul, hai incoa ca doar vorbim). Simtim ca suntem vii si avem procupari de oameni cu probleme: daca ce este in zare sunt munti sau nori (eu zic ca erau nori), daca ce ne-a trecut pe gard era pisica sau possum, daca in parcul in care mergem pentru prima data o luam la stanga sau la dreapta (dreapta a fost o alegere proasta…. data viitoare e stanga).

Regrete?
Doua: ca oameni dragi inca sunt departe si ca nu pot opri mirosul de rahat sa razbata pana aici  -ar insemna sa dau unfriend la 80% din FB sau sa nu mai consum asta.

A fost un an misto… in cateva saptamani atingem si anul australian.

Decat ca ne-am mutat (multumiri inca odata lui George, Adi, Alex si Bogdan – se stiu ei) in noua casa. E oficial, ne-au venit azi si stockerele de la VicRoads sa ne punem adresa noua si in permis (deci nu schimbi permisu’ cand te muti ca n-are nicio vina).

Caut barbeque si nu ma indur sa dau $500 pe unul, dar nu am de ales. Se pare ca inca nu m-am vindecat de preturile din “frumoasa tara” decat la articole de pana in $20. Nu mai am o problema sa dau pe rosii sau pe paine $5. Dar am plans in ziua in care mi-am luat canapea.

– am vandut prima masina pe care o luasem a doua zi de am ajuns, un Hyundai Tucson, am luat in schimb o frumusete de Honda Jazz (e Fit in EU parca). Mica, incapatoare ca o nesatula si manevrabila rau. O sa vin cu poze mai ales ca am batjocorit-o usor.

–  am gasit rent, mai mare si mai frumos. Incercam sa ne mutam luna asta, lucru care ne duce cu gandul la faptul ca avem un unit gol pe care il platim. Care vii in vizita? 🙂

CARTENTO, al doilea copil de-l avem de crescut p-aici este up. Daca vanezi vreun typo sau mai rau, pls share.

– a venit iarna. Aha, aia cu 3 grade in unele dimineti, cu geci de iarna scotocite de prin valize si cu frig in florarie de mori. Ca deh…la flori le e bine. Si ce mai radea frate-miu de mine ca mi-am luat haine groase…

– am jucat a doua oara biliard in Australia. Pe o masa decenta, la un “John” acasa. Tipul foarte misto, isi face propria bere, buna de altfel. I-am baut berea si l-am batut la bile. Pai stie el cine-i Miorita?

Acilea la noi in sat.

Prilej pentru care ma uit in comenile unei florarii online (deci doar online – iau comenzi si le dau mai departe la floristi sa le execute) si vad ca de vineri de la ora 9 pana sambata la 21 au primit 5178 de comenzi. Cu o medie a comenzii de 60 de dolari (ceea ce este foarte putin dar hai s-olasam asa in lipsa de cifra exacta) avem peste $300.000 incasati in 36 de ore.

Ceea ce va dorim si voua, dar mai ales noua, 🙂

Minunea lumii de nu s-a mai vazut: am jucat biliard!
Pe o jegoasa de masa – d-aia cu fise – cu postavul lucios ca ceapa, cu un singur tac cu schimbul, cu niste bile ciobite, pe o masa jegoasa (v-am mai zis?). Dar, AM JUCAT BILIARD IN OZ! Dupa aproximativ 10 luni decand nu am mai atins un tac, in sfarsit am plimbat niste bile.

Si da, am jucat prost. 🙂

A fost ziua mea (multumesc de urari, sa-ti creasca si tie) si asa s-a intamplat SMARTY, motanul nostru cel negru cu alb. Uitasem cum e cu pisica mica in preajma: mainile mele sunt din nou zgariate, noaptea e posibil sa te trezesti cu niste ace in mana, cand ti-e lumea mai draga sa sara o chestie neagra la tine de dupa colt.

In rest, keep calm and carry on!

Cel putin pana facem anu’, m-am decis ca sa mai trec pe aici si sa mai scriu, macar pentru mine, cu ce naiba ne mai omoram timpul.

La nivel de business: lucrurile incep usor sa se lege si aproape reusim sa avem o pierdere mult mai mica deca acum 2 luni. Deci progresam. 🙂
Am decis sa renunt ca 2CO ca solutie de online payment pentru ca costurile cu transferul bailor din USA sunt usturatoare si oricum 2CO sunt tampiti cu capu, dand rufund dupa bunul plac la comenzile mele pntru ca doar l-i s-a parut ca ceva ar fi putut sa fie altfel. Am ales sa am un PayPal Virtual Terminal pe care l-am si abandonat: costa 25 de dolari lunar si facea mai greoi de face eWAY gratis.
Legat de SEO, din cele 120 de cuvinte cheie urmarite, la peste 100 sunt in grafic si dejane bucuram de niste rezultate surprinzatoare: Melbourne Flowers este unul din ele. In plus, mi-am descopeit o noua pasiune: optimizarea pentru rezultatele locale.

Am baut o bere la Festivalul International de Comedie, una la Formula Unu (la TV), am vazut primul meci a lu’ Melbourne Victory (merci Adip de invitatie) si am realizat ca daca te imbraci in alb-albastru, iei bataie de la toti, indiferent ca-s din Adelaide sau Galati.

Ne vindem masinile, vrem sa ne mutam si sa ne luam pisica.

Roger and out!

Ce mai faci Marius? Cum e viata pe acolo? Speram sa plecam si noi din tara anul acesta. Este chemat sotul (AS) la interviu pe 14 februarie.

Scrie mai des pe blog.

Imi scrie Ella, o colega de forum de emigrare, intr-un comentariu recent. Si pe buna dreptate, m-am puturosit maxim in ceea ce priveste blogul asta si gasesc din ce in ce mai greu motive sa scriu. Acum un an, cititnd o multime de bloguri ale unorrmani plecati “afara”, nu intelegeam de ce frecventa posturilor scade pe masura ce devin “de-ai locului”. Am ajuns acum acolo. Acum inteleg.

Lucrurile se intampla cu o graba fantastica si in fiecare zi inveti lucruri ce nu le bnuiai. Esti prins in noua viata si chiar traiesti – daca ai ceva timp liber, modurile in care il poti omora sunt atat de numeroase incat timpul pentru orice altceva dispare.

Azi se intampla jumtatate de an de cand am aterizat pe Tullamarine. Andi a inceput clasa a trei-a si noi o noua zi de munca in care efortul este de vreo 3-4 ori mai mare decat cel depus in RO. Dar suntem la inceput si ce este mai important, muncim pentru noi. Pentru ca asa vrem noi.

Ar fi multe de povestit, atat de multe incat nu am niciun chef sa le insir. 2011 este anul in care am ajuns in Astralia – 2012 este anul in care trebuie sa ramanem. TInta pentru acest an este sa reusim sa facem atatia bani pe cat cheltuim, prin efort propriu si in mod independent (n-am chef sa aprofundez aici, stiu eu ce am vrut sa spun si e de ajuns).

Si ca sa inchei cu ceva, am gasit o diferenta intre emigrarea Australaiana si cea Canadiana: am anuntat pe un forum de profil cat si pe o lista de discutii ca vreau un delivery boy roman, care sa vrea sa faca un ban. N-am gasit – sunt sigur ca in CA gaseam in 30 de minute.

Vom lua un indian/pakistanez/oricealtceva.

Hai La Multi Ani!