Este a naibii de grea. Cel putin eu asa o resimt – din pacate nu pot inca sa vorbesc la trecut despre asta pentru ca inca ma simt prins. Dar lucru la asta.

De la hartiile cadastrale la imensa proprietate pe care o detinem, care din “maxim 14 zile si 700 de lei” au durat 11 luni si 15 zile si au costat mult peste o mie de eur. Si continuand cu banca ce uita sa imi dea banutii ce mai sunt pe card la inchiderea acestuia, noul proprietar al masinii mele ce uita sa imi dea banii pe asigurare, cumparatorul casei ce isi da seama ca nu are bani s-o cumpere, etc.

Simt “sistemul” ca o mocirla din care vreau sa ies si am nevoie sa imi eliberez un picior, pentru asta ingropandu-l pe celalalt mai adanc.

AMR 24. Hai liberare!

Ia-o p-aia. Nu. Paialalta. Asta e mica si cu burta. Las-o. Viata inghesuita in trei valize.

Toti ne intreaba daca avem puterea s-o luam de la capat si ne admira curajul. Saracii, habar n-au ca nu de curaj vorbim aici. Ci de inconstienta amestecata cu disperare, in proportii variabile, in functie de ziua lunii.

De la capat? Bineinteles. Oricand. Mai ales daca asta se intampla intr-un loc putin mai normal la cap.
Sa speram.

Prima valiza, a doua, a treia. Stop.

Gata, restul ramane aici. Miorita, coloana infinitului, Marea Neagra. Luati-le voi. Tot ce avem noi nevoie a incaput in trei valize. Am uitat steagul, da-l iau. Pe el nu-l las.

Hai Romania! Hai cu mine!

Momentul exact cand a inceput totul imi scapa. Sigur a fost prin iulie pe la jumatate – pe blog am scris pe 20 ca gata. Deci decizia deja fusese luata, hotarasem cu Laura ca asta doream sa facem. Pe 28 iulie m-am inscris pe emigrare.info. Probabil 15 iulie 2009 ar fi ziua in care am facut “click”.

Procesul de emigrare australiana este un “zbucium” ce poate dura intre 40 de zile si 40 de luni, dupa bafta. Si este compus din mai multi pasi, iar aici o sa ma refer doar la tipul de viza “skilled – independent 175
1. calcularea punctajului pe care crezi tu ca o sa-l obtii
2. skill assessment-ul la board-ul care se ocupa de meseria ta
3. IELTS-ul (testul de limba engleza) dat la British Council
4. adunarea celorlalte acte necesare / traducerea lor / construirea dosarului
5. aplicarea online (sau offline dup acaz)
6. asteptarea
7. Case Officer (CO), analize medicale, cazier
8. VIZA

In calendarul intregului proces, prima insemnare este pe 24 august si se refera la pregatirea actelor contabile ce ne-au ajutat sa ne facem “skill assessment-ul”. Pentru ca acest skill assessment (SA) este primul pas in procesul de emigrare Australiana, remember?

Septembrie a fost luna in care am adunat acte, recomandari si depus dosarele de assessment ale noastre, la sfarsitul lunii parcurgand si IELTS-ul. Pana pe 21 decembrie av avut tot: assessmenturi, IELTS, hartii. Am scanat si pus in ordine peste 100 de documente si formulare. Terminasem punctul 4.

S-a intamplat Craciunul, revelionul lui 2010 (unde dorinta de la miezul anului iti imaginezi care a fost) si pe 1 ianuarie (ora Ro), 2 ian. (ora OZ) am aplicat online la DIAC.

Am asteptat un semn din 2 ianuarie 2010 si pana in 9 mai 2011. Timp in care am trecut prin stari extrem de variate, de la speranta maxima pana la deznadejde. Sa imi umplu timpul, pe 26 aprilie am inceput procesul de emigrare catre Canada. Pentru ca cu 2 fire in balta prinzi mereu mai mult peste.

Pe 9 mai se intampla ceea ce orice emigrant australian asteapta cu sufletul la gura: am avut CO. Cerut medicale, caziere si peste 15 zile ne-a dat grant letter-ul.

Yupy! 🙂

De aproape doi ani visez la o viza.

A fost un proiect complicat, anevoios, cu zone de disperare maxima si speranta tampa sora cu lacrima involuntara. Am inceput totul in vara lui 2009 cand am simtit ca nu mai putem. Si ca nu mai vrem. Spaga la garda, mita la doctori, cacat pe strada. Vroiam altceva pentru noi si pentru pitic.

Ne-am dus catre Australia, ne-am reorientat catre Canada, timp de o luna plecam ba in CA ba in OZ de ne tampisem cunoscutii ce nu mai intelegeau nimic. Ironia face ca dupa ce am ales oras in CA dupa un proces laborios care a generat un tabel cu primele 50 de orase asezate dupa un punctaj propriu ce a luat in considerare de la densitatea demografica si pana la distanta de cel mai apropiat IKEEA, sa vina viza de OZ.

Si cum ne-am promis ca prima viza va decide noua noastra tara/casa, iata-ca acum un cangur e in pasaport.

Ce-a fost mai usor a trecut.