Dupa ce Adi a uitat (ca de obicei) ca plecam din tara si ca trebuia sa ne duca la aeroport, am sunat-o pe Vera si am rugat-o sa lase balta orice ar face ca avem un drum defacut: la Otopeni ne asteapta o cursa de Singapore, via Istanbul.

Era 13 iulie, ziua in care am plecat din Romania. Ziua in care am inceput Viata 2.0.

Cum a fost?
Un an foarte normal intr-o tara departe de standardul de “normalitate” definit pana atunci. Dormim mai bine, mancam mai bine, bem MULT mai bine (in RO nu se fac vinuri – cine crede contariul, hai incoa ca doar vorbim). Simtim ca suntem vii si avem procupari de oameni cu probleme: daca ce este in zare sunt munti sau nori (eu zic ca erau nori), daca ce ne-a trecut pe gard era pisica sau possum, daca in parcul in care mergem pentru prima data o luam la stanga sau la dreapta (dreapta a fost o alegere proasta…. data viitoare e stanga).

Regrete?
Doua: ca oameni dragi inca sunt departe si ca nu pot opri mirosul de rahat sa razbata pana aici  -ar insemna sa dau unfriend la 80% din FB sau sa nu mai consum asta.

A fost un an misto… in cateva saptamani atingem si anul australian.

Decat ca ne-am mutat (multumiri inca odata lui George, Adi, Alex si Bogdan – se stiu ei) in noua casa. E oficial, ne-au venit azi si stockerele de la VicRoads sa ne punem adresa noua si in permis (deci nu schimbi permisu’ cand te muti ca n-are nicio vina).

Caut barbeque si nu ma indur sa dau $500 pe unul, dar nu am de ales. Se pare ca inca nu m-am vindecat de preturile din “frumoasa tara” decat la articole de pana in $20. Nu mai am o problema sa dau pe rosii sau pe paine $5. Dar am plans in ziua in care mi-am luat canapea.