Asta nu ca in ultimul an am scris de-am rupt. Dar nu imi mai gasesc motivele s-o fac si simt ca nu mai vreau.

Despre emigrare si OZ nu prea mai am ce scrie. Legislatia se schimba chiar si lunar, deci nu mai stiu nimic din ce este nou.

Ne-am asezat si am intrat intr-o rutina pe care nu o credeam atat de placuta. Si prin “rutina” te rog sa intelegi termenul raportat la noi, doi workohoolici: bagam ca zabaucii la doua magazine de-mi trebuie doua aplicatii de management al timpului. Dar ne place.

Iar legat de solutii SEO sau ecommerce, cred ca ar trebui sa scriu in alta parte si s-o fac in engleza.

Asa ca, daca imi esti prietn si vrei sa stii ce se mai intampla cu noi, te astept pe Facebook.
Blogul ia o pauza.
Ciocan te iubeste!

Este a naibii de grea. Cel putin eu asa o resimt – din pacate nu pot inca sa vorbesc la trecut despre asta pentru ca inca ma simt prins. Dar lucru la asta.

De la hartiile cadastrale la imensa proprietate pe care o detinem, care din “maxim 14 zile si 700 de lei” au durat 11 luni si 15 zile si au costat mult peste o mie de eur. Si continuand cu banca ce uita sa imi dea banutii ce mai sunt pe card la inchiderea acestuia, noul proprietar al masinii mele ce uita sa imi dea banii pe asigurare, cumparatorul casei ce isi da seama ca nu are bani s-o cumpere, etc.

Simt “sistemul” ca o mocirla din care vreau sa ies si am nevoie sa imi eliberez un picior, pentru asta ingropandu-l pe celalalt mai adanc.

AMR 24. Hai liberare!

Momentul exact cand a inceput totul imi scapa. Sigur a fost prin iulie pe la jumatate – pe blog am scris pe 20 ca gata. Deci decizia deja fusese luata, hotarasem cu Laura ca asta doream sa facem. Pe 28 iulie m-am inscris pe emigrare.info. Probabil 15 iulie 2009 ar fi ziua in care am facut “click”.

Procesul de emigrare australiana este un “zbucium” ce poate dura intre 40 de zile si 40 de luni, dupa bafta. Si este compus din mai multi pasi, iar aici o sa ma refer doar la tipul de viza “skilled – independent 175
1. calcularea punctajului pe care crezi tu ca o sa-l obtii
2. skill assessment-ul la board-ul care se ocupa de meseria ta
3. IELTS-ul (testul de limba engleza) dat la British Council
4. adunarea celorlalte acte necesare / traducerea lor / construirea dosarului
5. aplicarea online (sau offline dup acaz)
6. asteptarea
7. Case Officer (CO), analize medicale, cazier
8. VIZA

In calendarul intregului proces, prima insemnare este pe 24 august si se refera la pregatirea actelor contabile ce ne-au ajutat sa ne facem “skill assessment-ul”. Pentru ca acest skill assessment (SA) este primul pas in procesul de emigrare Australiana, remember?

Septembrie a fost luna in care am adunat acte, recomandari si depus dosarele de assessment ale noastre, la sfarsitul lunii parcurgand si IELTS-ul. Pana pe 21 decembrie av avut tot: assessmenturi, IELTS, hartii. Am scanat si pus in ordine peste 100 de documente si formulare. Terminasem punctul 4.

S-a intamplat Craciunul, revelionul lui 2010 (unde dorinta de la miezul anului iti imaginezi care a fost) si pe 1 ianuarie (ora Ro), 2 ian. (ora OZ) am aplicat online la DIAC.

Am asteptat un semn din 2 ianuarie 2010 si pana in 9 mai 2011. Timp in care am trecut prin stari extrem de variate, de la speranta maxima pana la deznadejde. Sa imi umplu timpul, pe 26 aprilie am inceput procesul de emigrare catre Canada. Pentru ca cu 2 fire in balta prinzi mereu mai mult peste.

Pe 9 mai se intampla ceea ce orice emigrant australian asteapta cu sufletul la gura: am avut CO. Cerut medicale, caziere si peste 15 zile ne-a dat grant letter-ul.

Yupy! 🙂

De aproape doi ani visez la o viza.

A fost un proiect complicat, anevoios, cu zone de disperare maxima si speranta tampa sora cu lacrima involuntara. Am inceput totul in vara lui 2009 cand am simtit ca nu mai putem. Si ca nu mai vrem. Spaga la garda, mita la doctori, cacat pe strada. Vroiam altceva pentru noi si pentru pitic.

Ne-am dus catre Australia, ne-am reorientat catre Canada, timp de o luna plecam ba in CA ba in OZ de ne tampisem cunoscutii ce nu mai intelegeau nimic. Ironia face ca dupa ce am ales oras in CA dupa un proces laborios care a generat un tabel cu primele 50 de orase asezate dupa un punctaj propriu ce a luat in considerare de la densitatea demografica si pana la distanta de cel mai apropiat IKEEA, sa vina viza de OZ.

Si cum ne-am promis ca prima viza va decide noua noastra tara/casa, iata-ca acum un cangur e in pasaport.

Ce-a fost mai usor a trecut.

Acum vreo doi ani ziceam ca gata. M-am saturat. Motivele sunt multe si o sa fac o lista mai tarziu. Ce pot spune pe scurt este ca nu sunt motive economice. Numai ca imi doresc o viata altfel pentru noi si viitorul familiei.

Despre asta au stiut doar cativa buni prieteni ce m-au ajutat in acest timp cu sfaturi, recomandari si idei. Numai ca acum, dupa ce discutiile noastre legate de vanzarea FunGift.ro au devenit publice, din ce in ce mai multi pun intrebari dorind sa afle ce ne-a apucat. Iar cei care stiau de planul nostru se trezesc cu un “Ma, tu chiar pleci?”. 🙂

Da, plec.

Nu stiu 100% sigur unde, in acest moment se pare ca vom avea de ales. Nu stiu daca vom vinde partea de ecommerce din afacere – cea de webdev. mergand in continuare remote. Mari sanse sa ducem de la distanta toata sandramaua. Vedem.

Hai ca pana la vara nu mai e asa mult. Promit ca dupa ce se vor aseza toate sa revin cu detalii si clarificari.

Am lipsit vreo 10 zile umbland prin salbaticie. Prin salbaticia autostrazilor din europa. Cta – Tim – Wiena – Frankfurt – Linz – Tim – Cta, in mare si cu aproximatie. 4800 de km.

Mi-a placut. Am invatat ceva ce nu am fost invatat in scoala, ba dimpotriva. Am invatat curtoazia si civilizatia rutiera.

De azi (maine) raspund la mailuri, telefoane, SMS-uri.

p.s. prima veste buna pe parte personala, vorba poetului. Prietenii stiu deja. Sau au aflat acum. 🙂

Nu o sa ii dau numele pentru ca pana la acest incident am lucrat foarte bine cu ea. Si poate este un incident nedorit provocat de vreo desteapta. Dar evenimentul merita povestit.

Ma duc la frumoasa banca sa scot suma de 6 575 USD dintr-un cont personal sa fac treaba pentru care erau acei bani stransi in banca. Fata (ca functionar bancar nu o pot numi), imi spune ca nu imi poate da decat 6 200 de USD ca atata au. Eu incerc sa ii explic calm ca suma este mai mica decat plata pe care trebuie sa o fac si ca o rog sa faca tot posibilul sa imi dea banii. In definitiv ii cer sase mii de dolari si nu saizeci. Si ca, fie vorba intre noi, as fi acceptat si 6200 USD, urmand ca eu sa mai fac un drum la alta sucursala.

Acum vine partea tare: dupa cateva secunde de ezitare imi spune ca nici 6200 nu imi poate da ci doar jumatate din aceasta suma. Ca daca mi-i da pe toti, ea ramane fara dolari si pe viitori clienti ai bancii va fi nevoita sa ii refuze.

Draga mea, eu eram carlig de rufe (salut Girip) sau client? Pe mine de ce ma poti refuza pentru ca sa nu patesti alte refuzuri ipotetice?

Am plecat.

19.03 Suna telefonul. Imi zice ca este blocat cu masina ne-echipata de iarna in Petrom-ul de la km67 al A2-ului. Este bine, la caldura dar ca nu poate pleca mai departe. Sa iau MASINA si sa vin dupa el. MASINA este un 4×4 cu roti de iarna si suspensii reglabile.

19.10 Il sun pe Adi sa-l iau cu mine in ceea ce trebuia sa fie un drum pana la Lehliu si inapoi. Adi greseste si accepta.

19.30 Alimentam in Rompetrolul din Bratianu, cafea, apa multa. Plecam.

21.00 Suntem scosi de pe A2 la Drajna. Tronsonul Drajna – Buc este inchis. Continuam pe DN3.

21.15 Primul dop de zapada de la Dragalina. Ne intoarcem la Drajna sa asteptam deblocarea drumului in fata unei fripturi. In carciuma socializam cu diversi oameni: director care trebuia dimineata sa semneze contract muncit in ultimele 3 luni, familie din Braila ce au avion dimineata la 7. Clar l-au scapat.

22.30 Plecam pentru ca am auzit ca situatia de la Dragalina se rezolvase. Trecem si dam de dopul de la Dor Marunt, dupa ce pana acolo am mai oprit de cateva ori pentru mici ajustari ale zapezii de catre “lamele” intalinite pe drum.

02.40 Ajungem in intratea in A2 din Lehliu dupa ce am stat blocati la Dor Marunt 2 ore si 10 minute. Ajungem degeaba. Politatiul ne interzice intrarea pentru ca nu avem avion. Altfel nu putem intra pe un drum unde zapada ajunge la un metru. Intrebam unde putem dormi. Aflam de singurul Motel.

03.00 Adormim in masina, in fata motelului plin inca de la ora 17.

06.00 Ma trezesc de frig desi motorul in tot acest timp a mers si temperatura in clima era de 26 de grade. Ma-sa. Mergem inapoi la politai si parcam langa loganul lui, macar sa vedem cand vor interveni utilajele si sa stim cand vom putea face cei 2 km pana la benzinarie. Ne culcam in masina calda in timp ce omul din logan tremura. Aflam mai tarziu ca nu are benzina sa tina masina cu motorul pornit.

08.30 Plec sa fac plinul si sa iau cafea, apa, biscuiti. Ma intorc la politai.

09.10 Vine o Wola si o “lama” dinspre Drajna. Baietii spun ca pe sensul de intoarcere sunt zone cu zapada de 1.5 metri si ca inapoi o vor lua tot pe unde au venit – pe contrasens deci.

11.10 Plecam sa mancam la singurul restaurant gasit in Lefliu, restaurantul motelului. Omleta, singura optiune. 2 omelete, 2 cartofi prajiti, 2 pepsi, 2 cafele, 1 paine = 50 de lei. Nice.

12.30 Inapoi la politai

13.30 Cei blocati in benzinarie ne suna ca au aflat de la “altii” ca niste “lame” vin spre ei dinspre Lehliu. Cum pe langa noi nu trecusera, presupunem ca vin dinpre Bucuresti. Convingem politaiul sa ne lase sa plecam catre benzinarie cu promisiunea ca daca dam de zapada mare sa ne intoarcem.

13.45 Ne intoarcem.

13.46 Ies de pe A2 dar intorc imediat si intru pe contrasens. Erau cateva ore decand trecuse Wola. Teoretic trebuia sa pot ajunge. Am putut inainta doar pana la 50-60 de metri de Petrom. Sun si le zic sa iasa pana la mine. Sovaie. Ma enervez, iau lopetile cu mine si ma duc dupa ei. Ii iau, pe ai mei si inca 3 femei asteptate de catre cineva la politai. Bine ca MASINA este un seven seater.

14.30 Plecam dinspre Lehliu spre Drajna.

15.04 Aflam, nu fara deosebita mandrie patriotica, ca suntem blocati din cauza celui mai romanesc motiv posibil, desi drumul era curat pe un sens, a fost dat drumul la circulatie si de pe o parte si de pe alta. Astfel ne-am intalnit in Dor Marunt, doi carnati de masini si ne uitam unii la altii.

Stam. Mergem. Stam. Ajungem la Drajna. Intram pe A2 in drum spre casa. Ajung acasa la 20.30. Dus. Somn.

p.s. tuturor celor care acuza autoritatile ca nu fac si nu dreg, le spun sa-si coboare curul din birou, din fata laptop-ului, a camerei sau a microfonului si sa vina in zapada. Am vazut oameni epuizati fizic ce dormeau 5 minute cu capul pe volan, epuizati psihic, oameni ce nu au parasit “lamele” de zeci de ore, politai sau asistenti de ambulanta inghetand in masini ingropate. Toti astia sunt OAMENI care fac cat pot intr-o tara de cacat si un sistem pe masura.