Pentru ca Business Name-ul il aveam luat de pe 23 August, azi deschid calculatorul sa fac si compania. Si avem asa (orele sunt date de gmail, reprezentand momentul exact al task-ului):
– 11.59 new online aplication started
– 12.31 formularul finalizat, aplicatia marcata pentru procesare manuala (pentru ca aveam Business Name-ul luat deja)
– 12.38 registration successful.
– 12.42 primesc pe email documentele firmei, 7 fisiere: Certificat de inregistrare, Minute, Consent-uri, Shares, Constitution, etc.

43 de minute sa infiintez o companie, timp in care am facut o salata de fasole cu ton si castraveti acri si am mancat-o, cu painea cu seminte facuta de Laura aseara.
Costuri: $556.

Iarna e frig. Norii sunt pe cer. Pasarile calatoare (sunt pasari calatoare in OZ?) nu mai sunt pe cer.

Rupandu-ma de naratiunea tampa de mai sus, n-am ce sa le zic celor care tot imi repeta “cum este in OZ?”. Oameni normali asa cum normalitatea ar trebui sa fie. Oameni ce nu tresar la primul stranut al copilului si care sunt indiferenti la plansetele de alintat al acestuia. Oameni zambitori, atenti la tine si la ei.

Mai avem o saptamana si vine primavara si parca astazi a fost cea mai “de iarna” zi din cate am prins. Nu a plouat, in schimb vantul si norii si-au facut de cap din plin. Drept pentru care am sofat cei cativa pasi pana la scoala – si impartasesc cu voi drumul dus-intors. Asta ca sa vedeti cu ochii vostri o bucata din OZ-ul nostru.

Popcorn, bere. Enjoy!

and back

1. curentul de aer facut de ducted heating

2. IKEA (varza calitate, varza customer service)

3. online banking-ul de la Westpac

4. lipsa prezervativelor din supermarket-uri

5. costul transportului (sau in general COSTUL)

6. pasarile tembele ce canta la 7 dimineata (frumos ce-i drept)

7. lipsa raionului “sugar free” din supermarket-uri (sau noi nu l-am gasit pana acum desi am sapat activ dupa el)

Si inca ma gandesc la un nr. 8.

Azi se intampla 10 zile de cand am facut landing-ul, perioada in care s-au intamplat atatea cu o viteaza de stea cazatoare (licenta poetica este generata de niste Ricadonna Asti): ajuns la short term rental, buimacit prin jur, inchiriat masina, cumparat masina, rezolvat acte/banci/autoritati, cautat casi, gasit casi, cumparat mobila, white goods, scobitori si alte alea, ridicat carduri, contractat utilitati si furnizori de servicii.

La 10 zile de la landing dormim in patul nostru si-am terminat prima oala de ciorba. Mai avem 7 cutii de desfacut dar in mare, suntem asezati. Pentru asta aveam 30 de zile – deci am 20 de zile in plus pentru targetul nr. 2.

-facut Universal Park de pe Sentosa. Parcul este ok, ceva mai slab decat fra-su mai mare din Orlando – sau asa mi s-a parut mie ala acu’ doi ani, cand vedeam prima data asa ceva,

– mancat supa de rechin la Faty’s (in spate la Sim Lim Square, pentru cei care vor veni in zona). Recomand, desi este de 4 ori mai scumpa ca o supa normala. Dar daca iti place sa mananci, chiar nu conteaza.

– facut un foot massage de o ora. Traiasca mama chinezului de l-a inventat.

– mancat pe Boat Quay la niste tigani de asiatici. Unde-am baut bere cu SIviu acum 2 ani.. remember man? 🙂

– incercat sa inteleg fotbalul australian. Cea mai mare nedumerire pe care o am dupa 4 meciuri vazute, este: de ce astia nu se accidenteaza si nu am azut picior de doctor pe teren daca sportulpare ca este de 3 ori mai dur ca fotbalul european? Mai sapam.

Ma uit in calendar si vad ca in 10 zile vine iarna.

Scriu azi despre noi ca vanzatori ai FunGift.ro. Ba chiar Alex, cu care ma cunosc de ceva vreme si este unul din jurnalistii respectabili indomeniu care chiar intelege online-ul, zice si motivul pentru care aceasta tranzactie se intampla: mutarea noastrain cealalta emisfera.

Ziarul Financiar

Wall Street

Acuma sa tragem tare ca si la urmatoarea tranzactie sa scrie de noi Financial Kangaroo sau cum s-or chema onor institutiile de presa economica locale.

Daca il faci cu o escala de 19 zile in SIngapore. 🙂

Ma bucur sa revad a cincea oara acest minunat stat/oras, care nu inceteaza sa ma surprinda.
Am incercat azi sofatul pe partea “cealalta” si pare mult mai simplu decat ma asteptam. Atat ca cere ceva mai multa atentie la schimbarea de directie si la virajele in intersectii si e musai sa te asiguri invers. Sau de peste tot mai bine, ca niciodata nu stii.

Mancarea e asa cum o stiam: total altceva decat “mancarea chinezeasca” din RO, mai plina de gust si mister: habar nu ai ce comanzi decat rareori si daca esti curajos din punct de vedere gastronomic, poti descoperi arome pe care nu le credeai posibile. Inca n-am ajuns la Faty’s sa ma reintalnesc cu supa de cartilagiu de rechin si porumb, dar ajung sigur.

Pe 13, in momentul in care asteptam la check in, ambasada Canadei s-a trezit sa ne trimita medicale.

Imediat mi-a venit in minte un “ba, esti prost?!”.  🙂

In toata povestea asta cu emigrarea, nu visezi decat un singur lucru: sa pleci.

Iti doresti sa iei examenele de limba, sa iti vina assessmentul pozitiv, sa iti aloce CO, medicalele si viza sa vina repede. Toate numai pentru ca “plecarea” sa se intample. SI cand se intampla iti dai seama ca nu e totul roz.

Plecarea inseamna sa iti iei ramas bun de la niste oameni pe care ai vrea sa ii revezi mult mai des, sa lasi in urma lucruri si idei pentru care ai muncit enorm si care nu pot sa te urmeze.

Plecand, te resetezi putin. Doare. Dar stii ca asta vrei sa faci din toata molecula celulei tale.

Plec pe 13. O zi norocoasa pentru mine.

Multi oameni cu care ne vedem pentru ultima data pentru o perioada mare de timp. Poate pentru ultima data ever?

Am ajuns la facut bucati mobila si la impartit chestii. Este o senzatie super misto sa faci cadouri. Te simti ca un mic Gaius Mecenas.

Bagajele sunt aproape gata dar, miraculos, depasesc 120 de kg. Habar n-am cum s-au adunat atatea. Desi, numai medicamentele au 4kg, fara cutii sau ambalaje.  🙂

Dupa doua valize, euforia impachetarii s-a terminat.

Am telefonat azi la Romtelecom sa le multumesc pentru serviciile de telefon, date si televiziune oferite si sa le comunic ca plec la mama dracu pe un alt continent si ca, bou fiind, vreau sa le platesc penalizarile pentru rezilierea unui contract inainte de termen. Imi zic ca nu se poate si ca o sa ma sune cineva in 14 zile. Incerc sa explic ca peste 14 zile o sa ma doara putin cu bataie catre zero fix in cur de contractele lor si ca sunt de buna credinta si astept factura. Imi zic ca nu se poate si ca o sa ma sune cineva in 14 zile. Bine mai, cum vreti.

La ING, nu pot pune pe cineva imputernicit pe contul meu doar cu buletinul cum am facut-o la Raiffeisen. Si ca sa le scriu la contact@ing.ro sa intreb. In 8 ore n-a raspuns nimeni.

Am redus consumul de mass-media locala la zero si e bine. Uimitor de bine. Nu stiu ce zice Vanghelie, Becali si Dragomir, Basescu si rusii – si aici am citat cateva din informatiile fierbinti ale momentului, deduse din intrebari de la cunoscuti de tipul “ai vazut de a facut Basescu cu rusii?” care se lasa cu un neasteptat “Nu”. Asta imi aduce aminte de o idee care m-a intrigat mereu: in ultimul an citesc multe bloguri de emigranti, incercand sa inteleg cat de mult fenomenul. Ma surprind mereu intrebandu-ma “de ce?” atunci cand oameni plecati din .ro de cativa ani, comenteaza pe marginea stirilor din tara.

De ce iti mai pasa de ce scrie Ev Zilei sau ce a mai zis Boc daca tu de 4 ani ai un fus orar local cu 8 ore mai devereme sau mai tarziu ca cel mioritic?

Hai ca poate voi pricepe si asta candva…