Dupa ce Adi a uitat (ca de obicei) ca plecam din tara si ca trebuia sa ne duca la aeroport, am sunat-o pe Vera si am rugat-o sa lase balta orice ar face ca avem un drum defacut: la Otopeni ne asteapta o cursa de Singapore, via Istanbul.

Era 13 iulie, ziua in care am plecat din Romania. Ziua in care am inceput Viata 2.0.

Cum a fost?
Un an foarte normal intr-o tara departe de standardul de “normalitate” definit pana atunci. Dormim mai bine, mancam mai bine, bem MULT mai bine (in RO nu se fac vinuri – cine crede contariul, hai incoa ca doar vorbim). Simtim ca suntem vii si avem procupari de oameni cu probleme: daca ce este in zare sunt munti sau nori (eu zic ca erau nori), daca ce ne-a trecut pe gard era pisica sau possum, daca in parcul in care mergem pentru prima data o luam la stanga sau la dreapta (dreapta a fost o alegere proasta…. data viitoare e stanga).

Regrete?
Doua: ca oameni dragi inca sunt departe si ca nu pot opri mirosul de rahat sa razbata pana aici  -ar insemna sa dau unfriend la 80% din FB sau sa nu mai consum asta.

A fost un an misto… in cateva saptamani atingem si anul australian.

Este a naibii de grea. Cel putin eu asa o resimt – din pacate nu pot inca sa vorbesc la trecut despre asta pentru ca inca ma simt prins. Dar lucru la asta.

De la hartiile cadastrale la imensa proprietate pe care o detinem, care din “maxim 14 zile si 700 de lei” au durat 11 luni si 15 zile si au costat mult peste o mie de eur. Si continuand cu banca ce uita sa imi dea banutii ce mai sunt pe card la inchiderea acestuia, noul proprietar al masinii mele ce uita sa imi dea banii pe asigurare, cumparatorul casei ce isi da seama ca nu are bani s-o cumpere, etc.

Simt “sistemul” ca o mocirla din care vreau sa ies si am nevoie sa imi eliberez un picior, pentru asta ingropandu-l pe celalalt mai adanc.

AMR 24. Hai liberare!

Ia-o p-aia. Nu. Paialalta. Asta e mica si cu burta. Las-o. Viata inghesuita in trei valize.

Toti ne intreaba daca avem puterea s-o luam de la capat si ne admira curajul. Saracii, habar n-au ca nu de curaj vorbim aici. Ci de inconstienta amestecata cu disperare, in proportii variabile, in functie de ziua lunii.

De la capat? Bineinteles. Oricand. Mai ales daca asta se intampla intr-un loc putin mai normal la cap.
Sa speram.

Prima valiza, a doua, a treia. Stop.

Gata, restul ramane aici. Miorita, coloana infinitului, Marea Neagra. Luati-le voi. Tot ce avem noi nevoie a incaput in trei valize. Am uitat steagul, da-l iau. Pe el nu-l las.

Hai Romania! Hai cu mine!

Stiu. Presiunea pe buget este atat de mare incat au avut de ales intre a mari TVA si alte taxe sau de a taia salariile de la bugetari. Parerea mea e ca au ales bine, dar nu despre asta vreau sa scriu acum.

Ci de doua exemple despre cum statul ar putea sa faca bani.

UNU.
Expira pasaportul celui mic si trebuie sa ii facem altul. Nu se stie niciodata cand ne taie o vizita la Bulgaria, Ungaria sau d-aiurea si tre sa ne luam copilul. Taxa pasaport la CEC = douasutesiceva de lei. Taxa consulara = 32 de lei. In total am iesit ieftin ca braga veche. Nu spun asta ca ne dau afara din casa o suta de dolari dar asta este taxa de PASAPORT. Dar presupun ca daca ai bani sa iesi intr-o tara nonUE ca adult sau daca alegi sa ii faci pasaport separat copilului in loc sa-l incluzi in pasaportul tau atunci ai si bani. Si o suta/doua de lei adaugati la taxa de pasaport ar fi suportabila.

DOI.
Am mers (eu si sotia) sa ne facem alte certificate de nastere din motiva ca astea vechi de treijdeani erau ca niste vechi papirusuri antice. Taxa = 16 lei. Exact. O juma’ de pizza mare. Stiu ca banii in acest caz s-ar duce la bugetul local si nu la cel de stat dar si la cel local “e foame de bani”.

Si motivele sunt atat de multe incat n-am niciun chef sa ma gandesc la ele acum si aici pentru a le insirui. Un singur lucru stiu cu putere: vreau sa emigrez, acum mai mult ca nicio data.

Singura intrebare pe care o am este: UNDE?

Canada? Australia? O tara (care?) din europa de vest?

Daca ai vreo idee, te rog argumenteaz-o.

Steagul Romaniei

Este ziua noastra indiferent de ce premier vom avea, indiferent de ce majoritate parlamentara vom avea, indiferent de care vor fi procentele finale ale exercitiului democratic de azi.

La Multi Ani!

Am inaltat deja steagul pe magazin, la birou, acasa si maine dimineata pe masina.

Vali intreba  zilele trecute de unde cumpara un steag… ei bine, nu va gasi. Asta m-am intrebat si eu acum doi ani. Dorindu-mi atat de mult sa am un steag fluturand de ziua nationala, mi-am luat unul de asta vara. Pentru ca stiam ca de ziua nationala nu voi gasi. Trist.

Plecam de la adevarul ca in tara sunt mult mai multi pensionari decat oameni activi. Sunt in jur de 5 milioane. Oameni care au muncit o viata si acum stau. Au grija de nepoti (in cazul fericit) sau taraie dupa iei o sacosa goala pe langa piete cu speranta ca au bani sa bage ceva in ea (cazul nefericit).

Toti avem pensionari langa noi. Statistic vorbind, pe scara blocului ar trebui sa fie jumatate din ei. Sau daca blocul este vechi, mai bine de jumatate.

Iar acum revin la titlu. Cum ar arata Romania daca acesti pensionari ar pune la fereastra flori?

Un ghiveci dreptunghiular este 10 lei. Cam tot atat un plic de seminte iar pamant se gaseste peste tot. Apa si timp sunt din belsug.